OBSTACLES

Pentru că ne place natura și iubim să ne petrecem timpul pe crestele munților, te invităm alături de noi în drumeție!
Iți dorești o zi în natură sau să experimentezi un traseu nou pentru tine sau alături de familie?
Ai găsit compania potrivită, vom fi alături de tine pentru o plimbare cât mai sigură și plăcută!
În ultimii doi ani cei mici au fost protagoniștii marilor “evadări”, am străbătut împreună numeroase trasee și am savurat bunătățile cabanelor montane precum Curmătura, Diham, Mălăiești, Postăvaru, Suru și altele mai puțin cunoscute.Dar am învățat și istorie alături de arheologi pe tărâmul Dacic de la Sarmizegetusa.
Fie că străbatem o potecă ușoară pentru începători sau cucerim cu cei mai avansați o creastă sau un vârf muntos, aventura și distracția vor fi garantate!
Având o bogată experiență pe traseele montane din jurul Brașovului, te invităm să străbatem împreună munții Bârsei și să batem la ușa Cabanei Postăvaru, munții Ciucaș cu a lor sălbăticie, munții Piatra Craiului cu poate cea mai spectaculoasă și iubită creastă din România, munții Baiului cu traseele lor pitorești, munții Bucegi cu celebrul vârf Omu dar și spectaculoșii și provocatorii munți Făgăraș!
Contactează-ne ,alegeți traseul iar apoi vom decide împreună dacă acesta ți se potriveste și echipamentul tău este potrivit pentru el. Apoi vom porni împreună în aventură!

Accept the Bour’s challenge!

Get out of your comfort zone and surpass your limits; you will discover new sensations that will surely make you want to come back for more!
Get ready to share our vision and you will transform into the your best version!
A day in the great outdoors, numerous obstacles and a bunch of cheerful people are only a few of the ingredients prepared by us for a memorable day!
zimbrul ocr
We run
zimbrul ocr
We overcome obstacles
zimbrul ocr
We enjoy nature
zimbrul ocr
We make new friends

Why us?

Because we are here for you!

We have experienced coaches, tried & tested training programs and dietary plans under the supervision of a nutritionist.

Change begins here!

THE BOUR'S CHALLENGE

The Bour team thanks everyone that participated in our events!

THE BOUR'S CHALLENGE

Are you seeking a new experience, or do you simply want to enjoy a different kind of weekend? Come to the Woods of the Bour, for we have prepared a unique training for you!

THE BOUR'S CHALLENGE

New, 100% natural obstacles appear in the Bour’s forest, that on a distance of 5km will seriously challenge you!

zimbrul ocr
CONTACT